Recent am terminat Wir brauchen keinen Gott de Michel Onfray, o carte curajoasă, post-nietzscheană, care mă face să mă întreb cum ar scrie Nietzsche astăzi. Mi-am comandat, de asemenea, Histoire de l’atheisme de Georges Minois (cărţile sale despre infern şi suicid, apărute la noi, m-au pasionat în adolescenţă). Poate am să-mi cumpăr şi cartea lui Mauthner, pe acelaşi subiect, fiind un filosof, pe care îl stimez. Totuşi am nevoie de mai multă neutralitate baudrilardiană, because taking sides is infamous. Uneori, sunt un agnostic gnostic, o contradicţie “în carne şi oase” (notă: agnosticii sunt declasaţi de Dawkins, iar gnosticii au fost comparaţi cu existenţialiştii de Hans Jonas). Posibilitatea decreştinării enunţată de Onfray a deschis un teritoriu poetic de explorat în volumul 3, al cărui prim ciclu se numeşte (woking title) Cataclism. O altă direcţie mi-a fost sugerată de briliantul film M de Fritz Lang. Scena în care criminalul este judecat, jocul actoricesc al lui Peter Lorre (la limita perfecţiunii), cadrele de masă, care surpind atât de bine mentalul colectiv al nemţilor, în care se vede Republica de la Weimar şi nazismul incipient – cel mai bun film care l-am văzut anul acesta, de departe.

Three quotes that impressed me, that would generate poems around them: dantescul Hier kommst du nicht mehr raus!, romantic-expresionistul Kann ich denn … kann ich denn anders? Hab ich denn nicht dieses Verfluchte in mir? Das Feuer?? Die Stimme?? Die Qual …?? şi conflictul dintre super-ego şi id, care mă trimite direct la Zarathustra Will nicht! Muß!! Will nicht! Muß!!. A film to watch for at least three times… Even better than Metropolis!

Anunțuri