Biblia nihilistă – un memoriu nietzschean asupra neantului social

Recenzie de Mario Șerban

La curent asupra marilor probleme sociale, cu toate că este o fire solitară, Ștefan Bolea reunește cele mai adânci cugetări despre alienare din sfera filosofiei occidentale sub forma unui caiet scris cu venin. Osmoza între lirica sa ascuțită care te face să simți emoțiile până la os, cu senzația arderii pe rug ca Nessus, și scurtele aforisme dezambiguizante oferă un discurs eminamente strălucitor, în ciuda prezenței unei viziuni întunecate despre murdăria eului interior sau a miasmelor cadaverice rezonate de îmbâcsirea socială.
În Apocalypse, primul capitol din cele șapte (celelalte fiind 3 Corinthians, The Gospel of Cain, The Gospel of Lucifer, The Gospel of Tyler Durden, Eisodos, Genesis), nu ezită să înceapă direct, scriitorul clujean recunoscându-și lecturile nietzscheene prin compararea geniului de origine germană cu „un șofer, care într-o situație periculoasă apasă până la refuz pedala de accelerație”, datorită scrierilor ce datează din perioada de început a degradării a filosofului. Totuși, putem stabili nucleul cărții în următorul citat: „sunt momente când urăsc atât de tare încât aș vrea ca omenirea să aibă un singur grumaz, al meu, pe care să-l frâng cu silă”. Fiecare precizare din acest fragment rezumă întreg conflictul ego contra mundi, naturalizat printr-o deosebită repulsie față de uzatul mecanism social din care facem parte cu toții, mai mult sau mai puțin. Sătul fiind de plaga omenească, Bolea acoperă golul ereditar al masei inutile de cetățeni normali prin umbra egoismului stirnerian, sub influența căruia își suprapune disprețul față de sine. Ego contra mundi nu mai este înțeles ca o bătălie între individ și ceilalți indivizi. Presiunea pesimismului, dar și a individualismului se omogenizează într-un vârtej de idei efervescente ce pot fi interpretate ca fiind o cale către alienarea față de tine însuți, într-un mod placut! Astfel, prin metamorfozarea luptei dintre geniu si lume într-un conflict interior, ego contra ego, se deduce apartenența la principiul nietzscheean de Übermensch, sub masca transparentă a anarho-egoismului.
Acest individualism occidental cu caracter elitist, care separă geniul de plebea conformistă, este continuat și de afirmația conform căreia „societatea e nimic, individul – totul”, ce se află la distanță de câteva idei de autoportretizarea acestuia, numindu-se un „cioran turbat”, dar și de plasarea unor gânduri personale sub a doua strofă din poemul Venedig, scris de atotputerniul Nietzsche.

Deși decorul sugerat de lexeme este tot unul mortuar, în The Gospel of Cain se realizează echilibrul între sinele nihilist, resemnat cu propria-i nimicnicie și sinele existențialist, conștient și împăcat de puținele momente în care trăim cu adevărat. Citatul „Momentele în care trăim cu adevărat sun atât de rare încât ne putem consola că moartea nu va aduce nimic nou” reuneaște cele două entități sub masca unui nihilist pasiv, care oferă o nuanță lirică. Vârtejul anihilator al vidului devine o frenezie dionisiacă. Arta, dar în special muzica pentru geniu reprezintă singura salvare din oroarea existenței deoarece sensibilitatea unei idei poate fi redată cel mai complet prin ceva abstract, asemenea sentimentelor. Cuvintele se pot apropia de epicentrul unei stări, însă nu-l pot localiza și vindeca așa cum o pot face sunetele, de aici și admirația autorului pentru compozitorii clasici. Prin urmare, se ajunge la afirmația lui Nietzsche, care de altfel a fost și compozitor, ce oferă o perspectivă clară asupra omului: „Fără muzică, viața ar fi o greșeală.” Ștefan Bolea poartă din nou pecetea conceptului de Übermensch prin transgresiunea ereditarei tragedii umane cu un individualism poetic. Nemulțumit de ceilalți, el separă existența lor de a sa printr-un eu independent, boem. Înfrânge orice dubiu de slăbiciune prin reminiscențele stoice prezente în atitudinea sa rece, deoarece deși realizează futilitatea generală în care ne zbatem, deși conștientizează neajunsurile vieții, el continuă să aprecieze viața.

Individualist, totuși dispus să se sacrifice pentru a descrie noroiul contemporan, dionisiac, dar și apolinic, Ștefan Bolea atribuie o viziune întunecată și putredă a unei lumi lipsite de formă, de sens, chiar de individualități. O lume ștearsă, pictată doar în nuanțe de gri, care nu oferă decât scenarii tot mai negre, în care muzicalitatea vieții devine o poezie cu rimă albă, fără orizonturi.

Mario Șerban

Ștefan Bolea, Biblia nihilistă, Editura Crux Publishing, București, 2017

Text publicat inițial în Mozaicul, 2/2018

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s