Istoria poeziei nr. 2 – P.B. Shelley

Ne intoarcem in timp pana la unul din cei mai importanti romantici englezi. Autor al unui pamflet al carui titlu spune totul (Necesitatea ateismului), Shelley (1792-1822) este exmatriculat de la Oxford. A doua sa sotie, Mary Shelley, fata parintelui anarhismului modern, William Godwin, va deveni celebra prin publicarea misteriosului roman gothic Frankenstein. A murit in Italia intr-o furtuna pe mare, desi exista voci care argumenteaza ca a fost asasinat politic. Lui Shelley i se potriveste un moto arhicunoscut in cultura pop, cu urmatoare ajustare: live fast, die young and leave a great work behind. Titlul Mutability a fost nimerit tradus in spiritul, nu in litera lui Shelley prin E vesnica pe lume doar schimbarea. Cand eram student la filosofie, ni se spunea ca parmenidienii sunt filosofi mai mari decat heraclitienii. Poate sunt mai coerenti, dar si mai mincinosi! Adevarul heraclitic este intodeauna mutabil, in sensul lui Shelley: vesnicia apartine schimbarii, si nici macar ei, odata ce schimbarea este anulata de schimbarea consecutiva. Poetul englez ne invata sa renuntam la notiunea de permanenta si sa pierim in bezna fara regrete. Mai mult, imaginea norilor care invaluie pentru o secunda luna o putem dinamita cultural daca urmarim intro-ul de la Cainele andaluz.

E vesnica pe lume doar schimbarea (1816)

Suntem ca norii iuti, lunecatori,
Ce-nvaluie, la miezul noptii, luna:
O clipa trec, semeti, stralucitori
Si pier in bezna pentru totdeauna.

Suntem ca niste lire vechi, vibrand
In fel si chip sub fiecare boare:
Nici un acord, in trupul lor plapand,
Cu celelalte n-are-asemanare.

Un vis ne otraveste cand dormim.
Un gand ne pangareste-apoi trezia.
Totuna-i de simtim sau de gandim
De plangem sau de stim ce-i cu bucuria.

Oricata bucurie sau dureri
Ne-asteapte-fara capat e cararea.
Si maine pentru om nu-i ce-a fost ieri
E vesnica pe lume doar schimbarea.

Mutability

We are as clouds that veil the midnight moon;
How restlessly they speed, and gleam, and quiver,
Streaking the darkness radiantly!—yet soon
Night closes round, and they are lost for ever:

Or like forgotten lyres, whose dissonant strings
Give various response to each varying blast,
To whose frail frame no second motion brings
One mood or modulation like the last.

We rest.—A dream has power to poison sleep;
We rise.—One wandering thought pollutes the day;
We feel, conceive or reason, laugh or weep;
Embrace fond woe, or cast our cares away:

It is the same!—For, be it joy or sorrow,
The path of its departure still is free:
Man’s yesterday may ne’er be like his morrow;
Nought may endure but Mutability.