M-am hotarat sa incep pe acest blog editarea unei istorii a poeziei (evident, foarte personalizate). Deja de la postarea anterioara se intrevedea acest proiect. Un nod important al acestei istorii este Nikolaus Lenau, nascut langa Timisoara, poet, care se considera maghiar dar care a scris in germana. Lenau (1802-1850) si-a incheiat cariera existentiala la Oberdöbling, stabiliment vizitat de Eminescu, ani mai tarziu. Mi-e foarte usor sa-l percep pe Lenau, pentru ca este foarte-foarte pesimist si poate aceasta aura neagra este un mijloc (inconfortabil) de iluminare. Traducerea lui Lazar Iliescu il eminescianizeaza putin, asa ca am localizat si originalul german, pentru cine se pricepe si vrea sa simta mai bine textul. Tag-ul acestei poezii ar putea foarte bine fi: „Nun ist es leer; wer mag daraus noch trinken?”
Zădărnicie (1844)
Zădărnicie-i totul, îmi dau seamă!
O goană-i viaţa, neînduplecată,
Spre ţeluri pururi noi. Şi vlaga toată,
Cu orice pas pe drum ni se destramă.
Ajunşi la ţelul cel din urmă, dacă
La fel de sprinten ne mai e piciorul
Ca-ntâia oară când ne luasem zborul
Am mai putea să râdem, ca-ntr-o joacă.
Dar o putere oarbă, ceas cu ceas,
Ne poartă-n drum, mereu, ca pe-un urcior
Crăpat, în care apa ce-a rămas
Prin fundul spart se scurge-ncetişor.
Gol, setea noastră n-o mai potoleşte,
Şi, ca biet ciob, în vreun gunoi sfârşeşte.
(traducerea de Lazar Iliescu)
Eitel nichts!
‘s ist eitel nichts, wohin mein Aug ich hefte!
Das Leben ist ein vielbesagtes Wandern,
Ein wüstes Jagen ists von dem zum andern,
Und unterwegs verlieren wir die Kräfte.
Ja, könnte man zum letzten Erdenziele
Noch als derselbe frische Bursche kommen,
Wie man den ersten Anlauf hat genommen,
So möchte man noch lachen zu dem Spiele.
Doch trägt uns eine Macht von Stund zu Stund,
Wie’s Krüglein, das am Brunnenstein zersprang,
Und dessen Inhalt sickert auf den Grund,
So weit es ging, den ganzen Weg entlang.
Nun ist es leer; wer mag daraus noch trinken?
Und zu den andern Scherben muss es sinken.