Personal note: Îmi place foarte mult această observaţie şi am s-o folosesc pe copertă la ediţia a doua :): „… o sfidare a răului prin rostirea sa, în virtutea ideii că numai ce e material e distructibil” (Nicoleta Florean)

Prima impresie a lectorului versurilor tânărului poet Ştefan Bolea este că citeşte libretul unei opere hard-rock, dacă această specie muzicală ar exista. Cert este că a treia carte a redactorului-şef la revista on-line EGOPHOBIA este un alt episod al confesiunii unui adept al filosofiei nihiliste a lui Nietzsche. Lansat vineri, 19 iunie, la „Bookfest”, la standul Editurii „BrumaR”, tomul intitulat Noaptea instinctelor este, aşa cum însuşi autorul mărturiseşte, „un volum de poeme scris într-o lună, după o pauză de aproape de trei ani de poezie”.

Resorbind specularitatea şi autospecularitatea într-un punct de convergenţă oarecum „transfigurator”, poemele cu caracter autobiografic propun o imagine trucată a eului şi a lumii, o oglindă (spartă) a existenţei exterioare şi a interiorităţii. Revelând dimensiuni contradictorii ale fiinţei şi ale realităţii, volumul de faţă devine, rând cu rând, o escatologie ipostaziată, o „nuntă chymică”, una care, conform observaţiilor lui Mircea Eliade din Făurari şi alchimişti, transmută biologicul şi fiziologicul în participare la macrocosm prin trezire spirituală: „Asumând semnificaţia iniţiatică a dramei şi suferinţei, Materia asumă şi destinul Spiritului”.

Astfel, poezia se transformă într-o justificare sau retranşare purificatoare în propriul sine ca recurs la o lume terifiantă, limitată şi limitatoare, în care omul este o marionetă impersonalizată, iar poetul un auslander ce se simte un obiect expirat: „Şi totul a devenit o limită/ care se strânge ca un ştreang/ sau ca un straight jacket ce te consumă de viu/ (…) / şi oriunde mă uit, barierele îmi aţintesc privirea/ Văd doar mănuşa vameşului/ Care mă manevrează cu suspiciune ca pe un obiect expirat” (auslander).

Restul recenziei aici.

Anunțuri