Cam prin ianuarie am finisat Noaptea instinctelor. Am observat, totuşi, mai târziu că mi-au scăpat nişte exprimări defectuoase, pe care la voi corecta, probabil, later. Din mai am început lucrul la al treilea volum de poeme, pe care îl voi publica, dacă totul merge okay în 2011. Nu mi s-a dăruit aşa ca defunctul NI, compus în draft într-o lună (iulie 2008). So, vă ofer un sample din vol. 3, scris într-o stare de nervozitate extremă în curtea bisericii de lângă Institutul de Oncologie din Cluj. M-am certat cu o călugăriţă obeză, care credea că sunt cumva în subordinea ei şi îmi ordona 🙂 🙂 🙂 să sting ţigara. Aşa că am scris poemul acesta pe celular şi m-am gândit să-l dedic ei. Dar AZI m-am hotărât că destinatarul perfect este subtilul domn Camil Ghiţulescu. Enjoy it!

HPIM0508
religia fricii

canceroşilor le-au construit o biserică
să moară mai uşor, să moară mai practic, să moară cu Dumnezeu
am 6 ani, mi-a căzut părul şi stridenţa urletului meu poate să-l trezească pe lazăr
sunt deci egalul lui iisus, celebrul supererou din southpark
am 6 ani şi doctorul mi-a dat 6 zile
suficient
ca să simt furia unui Dumnezeu necruţător
suficient să-mi dau seama că au băgat arsenic şi bromură în apa sfinţită
că pâinea miroase a mort
că îngerii din icoane mă privesc mustrător ca educatoarele ce duc lipsă de pulă
mai am 6 zile de trăit dar o să mă arunc de pe geam într-a cincea
vreau să-mi vărs creierii pe asfalt
să ajung în iad mai devreme
pentru că nu sunt târfa nimănui
şi cu atât mai puţin a unui Moloch creştin care prizează suflete cu râtul

Anunțuri