Un fel de manifest poetic, pe care nici o revistă nu a vrut să-l publice până la Watery Times. Nu înţeleg nici acum de ce mi-l respingeau (eventual publicându-mi alte texte), dar am decis să mizez pe neinteligibil şi să-l pun pe prima pagină. La fel cum cel mai distrugător text din Război civil este shut the fuck up, chiar primul. Într-o paranteză, această tactică este neînţeleaptă, pentru că toate recenziile la Război s-au referit la shut the fuck up, ca dând tonul volumului, ceea ce este complet fals. rumania şi pentagrama sunt de fapt inima volumului. Nu m-aş mira, astfel, ca viitorii recenzenţi să se refere (doar) la cultură. Practic tactica lui Palahniuk, care în loc să-şi taie ghearele şi să facă din Fight Club o carte mai comercială şi mai friendly, şi le-a ascuţit mai tare şi a turnat mai multă benzină în sufletul, urechea şi retina cititorului. Tag: sunt un vestit producător de chibrite. Ce ar mai fi de spus despre cultură? La fel cum a remarcat Morgothya, detest enorm falsitatea, în general (în particular în modul în care este ambalată cultura în media – mai exact, mentalitatea aceea burgheză, care valorizează filarmonica, biblioteca şi teatrul, ca locuri în care poţi trage un bun somn mental – detest ipocrizia şi făţărnicia unor consumatori de cultură, care nu fac asta din instinct, ci pentru că aşa au fost educaţi şi pentru că asta li se pare normal – nimic bun nu poate să iasă din somnambulismul unor marionete care ingerează cultură ca Actimel, cereale Fitness sau batoane Milky Way – pe scurt, cultura este făcută de oameni reali, furioşi, marginalizaţi şi suspecţi :)).
So here it is:
cultură
când am intrat în librăria universităţii
mi-a venit să arunc o damigeană de benzină
peste rafturile de douămiişti
şi să las un zippo susurând
pe la spate
apoi m-am gândit că ar fi mişto
să bruiez frecvenţa tvr cultural
şi să înlocuiesc tonurile post-coital-comuniste ale moderatorilor
cu mugete proletare din filme porno
sau o canonadă neutră de lătrături
sau icnetul defazat pe care îl face un animal minuscul
când îi zdrobeşti cutia craniană
seara la filarmonică am intrat prin culise
cu un aparat de tuns iarba
şi am crăpat meticulos contrabaşii
ieşind de la teatru
m-am gândit că toată isteria actorilor de doi bani
poate fi calmată cu cinsprezece traversări pe roşu consecutive
într-o intersecţie aglomerată
sau cu un adevăr sau provocare
jucat cu mărfarul
[apărut ca editorial în Watery Times]
Noaptea Instinctelor 
Un poem exagerat. Cititorul se va speria si va pleca. Nu cred ca e o strategie benefica. Putina moderatie, domnule autor!
n-are valoare estetica
As adauga, de altfel, ca revista in care apare asa-zisul „editorial” este penibila! Rubrici de metal (ce inseamna asta!?), sociologie si arta bruta? Un eclectism jenant…
Pentru Camil Ghitulescu:
Etica masurii este uneori decadenta. Cat despre Watery, este o revista la inceput, care va progresa f. mult. Care-i problema cu studiile pe metal? V-ar fi satisfacut mai mult apologia manelei?
Pentru Anette:
Daca tu zici A, eu sa zic non-A? Nu e asha de simplu. Daca nu vrei sa conversam, abtine-te.
daca imi amintesc bine, asta a fost una din poeziile pe care le-ai citit la lansarea cartii, si chiar am vazut la cativa indivizi (in trecere pe acolo) o reactie asemanatoare celei pe care o vad aici, la versurile cu ‘benzina peste rafturile de douamiisti’ si ‘tonuri post-coital-comuniste’ 🙂 faptul ca revistele de cultura inca mai refuza poeme pe motiv ca sunt prea agresive si unfriendly pt cititor mi se pare pe de alta parte extrem de trist. si da, ai dreptate, e lame sa crezi ca o anumita forma de arta e doar prin modalitatea de expresie superioara alteia, pentru ca asa te invata la scoala/in societate; de ce ar fi o piesa clasica de teatru sau opera superioara black metalului, sa zicem (vezi indignarea fata de prezenta sectiunii Metal in Europe’s Times…) arta ar trebui sa se diferentieze calitativ doar in functie de intensitate, profunzime, sinceritate, nu forma. in fine, e o discutie lunga 🙂
‘cultura’ mi se pare un fel de continuare la ‘imn pt generatia 2000 +’ din razboi civil 🙂 s-ar putea sa gresesc, dar eu la asta m-am gandit prima data…’imn pt …’ fiind varianta ei mai inocenta si mai usor teribilista – in sens bun teribilista 🙂
da, ce sa faci mai sunt si oameni ofticati, care cred ca poezia inseamna ceva de acum 150 ani
am fost btw la ceva librarie la mall (una huge) cu intentia sa-mi cumpar dan coman, komartin si stoian bogdan – intreb „unde aveti poezie?” „pai avem numa ceva eminescu si carte scolara” – wow asta e toata poezia?
dupa mine, un poem trebuie sa fie ca un glontz in cap
chiar vorbeam mai de mult cu sorin mihai grad ca un volum perfect este ala dupa care cititorul vrea sa se sinucida, pt k e prea implinit
dar, asta e deja un ideal
Rupere baiatule, rupere!!!
Pacat ca scrii despre religie in Egophobia cot la cot cu analfabetul de Ene…Ca-n rest vad si trebuie sa recunosc ca esti super bazat. Ciclulpsihotic pe care l-ai bagat in Europe’s Times and Unknown Waters ii datdracului. Poezia aia in care-ti iese gindacul din ceafa e antologica!!!
pentru onorabilul Camil Ghitulescu :
nU domne, nu, o sa le spun s-o faca revista de partid si eventual sa se si tunda si sa mearga duminica la biserica ca sa dormi dumneata linistit noaptea.
Afla ca, ca sa scrii adevarat si pasiune trebuie sa fii metalist.
Altfel esti un ex-comunist analfabet si cu frustrari paternaliste ca matale. acum poate iti explici prezenta rubricii de metale acolo. Am si eu o intrebare: care a fost ultima carte pe care ai citit-o? Sa fi fost cumva ceva de Dobrogeanu-Gherea sau Veronica Porumbacu?
pentru Georgeta:
ce sa zic, o sa mai trimta si la watery, daca imi mai accepta txtele 🙂
ms, daca iti place aia, inseamna ca esti cam kafkiana
– ca sa scrii adevarat si pasiune trebuie sa fii metalist.
it gives you more freedom, it’s true – ti-i recomand pe Morgothya http://egophobia.dap.ro/revista/?p=291 si dintr-un numar mai veki, pe Ormeny Francisc, http://egophobia.50webs.com/19/filosofie.html#1, care dau o dimensiune estetica faptului de a fi metalist – Ormeny m-a inspirat sa scriu Avatar
Bine mai baieti! Parca sunteti in Conspiratia imbecililor de Kenedy Toole… Sunteti ca la clasa speciala de dizabilitati…Credeti cumva ca daca sunteti „metalisti” asta va dreptul si sa iritati lumea cu frustrarile voastre? Am citit cele doua „capodopere” recomandate de Bolea si m-am crucit. Sunteti obositori si isterici!
Domnul meu? De ce ma rog frumos te-ai crucit? Suntem niste oameni care de bine de rau incearca sa faca ceva.Dumnaeta ce faci? Cel mai probabil nimic…
Te-ai crucit…Ce sa-tiu spun…
Una e sa vii cu argumente luate din text si sa le combati in mod creedibil si solid punctat si alta e sa emiti pareri retrograde, tributare si de bazar/stadion asa cum faci dumneata aici. E clar ca acest gen de literatura nu ti se adreseaza, ca n-o intelegi, ca nu e lumea ta si ca n-o sa fie niciodata.
Ce? asculti Cemetary? Sau metal de orice fel? Ma indoiesc…si daca nu asculti e clar ca nu ai sa intelegi nimic din textul ala. Si daca nu ai treaba deloc cu asa ceva de e critici? E chestie de BUN SIMT – care bun simt dumitale iti lipseste sa nu te bagi unde nu ai nici o treaba cu subiectul.
Ca si cum eu as incerca sa citesc si apeciez un text despre cibernetica.
Sunt curios pe baza cunostinte ai impresia ca ai putea aprecia articolul meu despre Cemetary?
Once again, du-te, citeste Pro Tv Magazin, plingi cu „lacrimi baloase”(cum zice Plesu in Ultima Dilema) la cenaclurile eminesciene, bate-te cum pumnul in piept in fata familioei dumitale cu ce DITAMAI OMUL DE CULTURA ESTI(cit Colosul din Rhodos) si lasa-ne pe noi in pace…
Pentru Camil: Parca era totusi Conjuratzia imbecililor (itzi scriu asha ca pe mirc – poate retii titlul corect) :).
Pentru Francisc: Nu te stresa cu totzi rejectatii! Lasa-l pe Camil sa se isterizeze ca Paul din Tars!
Am luat o pauza de la voi, pentru ca sincer mi s-a facut greata. Apreciez poezia buna, domnule Francisc, de exemplu apreciez munca depusa la cenaclul Flacara. Adrian Paunescu, pe care il cunosc personal, este un poet solid, nu ca voi, plini de ifose si englezisme. Si, domnule Bolea, eu nu v-am jignit personal niciodata, numai dumneavoastra ma faceti ofticat si isteric. Nu e frumos…Puneti mana pe carte, baieti!
aoleu…e grav daca v-ati facut semnul crucii dupa ce mi-ati citit textul, eu in secret speram la un horns up, a, dar probabil nu stiti ce inseamna asta 🙂 concluzia e ca neaparat tre’ sa imi schimb stilul, sa nu care cumva sa se pocaiasca cititorii
pai si dvs ne-ati facut isterici cateva randuri mai sus :)) – „Sunteti obositori si isterici!”
cel mai corect raspuns vi l-a dat Francisc, mai precis: „acest gen de literatura nu ti se adreseaza, ca n-o intelegi, ca nu e lumea ta si ca n-o sa fie niciodata.”
In rest numai bine, lectura placuta in continuare cu autorii dvs favoriti.
Nu m-ati jignit niciodata, numai ne-ati facut, pe mine si pe prietenii mei, dizabilitati, imbecili, obositori, frustrati. Sunteti ca un pinguin mecanic, care intoneaza acelasi tangou optzecist.
Cristina, nush de ce comentariile tale erau blocate de filtrul spam. Horns up indeed … 🙂
PENTRU CENACLULO FLACARA, PENTRU DOMNULCAMIL GHITULESCU SI, IN SPECIAL PENTRU CEL MAI TARE POET ASEZONAT IN BERCENI PE CARE L-A VAZUT EUROPA DE CND AU RFATAT-O TATAL ADENAUER SI MAMA CHALES DE GAULLE, o mica poezioara:
Fuste spirituale
-Cine se teme de Bocanc?-
lui Silviu-Klaudiu Plath-ul
Pe cerul conceptului
Un Sirius hedonist e vânat cu voracitate pentru a fi tras la fund
De cometa-caracatiţă a Feminismului
Ce s-a scremut într-atât pănă învăţat să spermeze
Direct cu spumele fierte în logoreea premenstruală
Şi atât i-a trebuit, că de atunci
În râsetele vomate fleoşcăit de gura tăiată de la o ureche la alta ale unui Joker
Machiat, rujat, cu lăptărie generoasă la piept şi cu fundul cât o balegă ticsită în saci de pânză
Femelele de tânţari au început să înţepe înciudat în lobul parietal al bărbaţilor
Infectatele impresii ghimpate
În crampele presimţirilor Raculului hrănit cu Laptele de pasăre
cum hrăneşti azi o pisică blândă
de către Vulturul Negru în mijlocul pâlcului său prietenos de corturi
Dar care acum fugea înapoi gestapovizat
Trăgând tot commando-ul electrificat odată direct de la fulger pe linie moartă
Într-o mină părăsită în care mai târziu a venit omologul său uman – Rambo
Să se ascundă, ca un turist rătăcit într-un timp adânc cenzurat
De cyborgii machiaţi, rujaţi, cu lăptărie la piept, burtă şi fese ca două desăgi cu balegă –
– Miliţienii programaţi prin înţepare în lobul parietal de femele-ţânţar avocate
Să iubească falsul şi golul cu pasiunea râncedă a viermelui pentru cadavrul din forMall
Să crească acasă copii traumatizaţi terapeutic-oedipal de tată în repetiţii interminabile despre sacrificarea Desdemonei care nu se mai joacă niciodată pentru că mama trebuie să muncească vie şi nu să lâncezaescă moartă în groapă
Pămpălăilor, nemairămânându-le alt rol, operează descompuneri din Iago în legiuni de curve masculine care o fac pe interesantele prostind fetele că muşchii n-ajută la nimic şi că sunt un semn al prostiei şi MAI MULT CHIAR – o ameninţare a iminenţei patriarhatului de care ele s-au chinuit atât de mult să scape
În acest Brave New World Antipatriarhal
Pământul stă acoperit cu flori
Cu aceste invitaţii deschise pentru muşte, viespii şi viermi să vină să facă polenizarea
Între curvoi şi femeile cu care acesta s-a aliat în sinistre şi descurajatoare partide de hermafroditism
În acest Brave New World Antipatriarhal
Poeţii sunt trimişi „în delegaţie” – la recitări de către editurile la care îşi fac nevoile
Să mimeze iubirea în smiorcăieli cicălitoare ca bâzâitul de tânţari şi ca fojgăiala de vierme ce se târăşte spre un Sirius a cărui lumină n-a fost niciodată a lui,
El, viermele, trăind mereu în umbra bocancului
Care apasă asupra lui ca un cer baudelairian
Ca un capac peste o oală de sarmale sentimentale condimentate cu metaforte despre
bumbi, nasturi, gândăcei, firicele de iarbă, copilaşi şi breteluţe de sandale
Ascultându-l, fetelor cu părul blond şi cu sufletul negru şi nespălat
Li se umezesc ochii de recunoştinţă….de necunoştinţă
Se emoţionează dejectând cu lacrimi grele direct din ochii mari şi goi
Peste feţele atât de goale şi ele încât aproape pornografice
…buhăite şi prăjite jur împrejur de acneea în care supurează greu, din adâncuri, Ignoranta.
Plâng…
De fericire că nu sunt singure, că există totuşi unul care să le înţeleagă
În tot acest timp însă, din spate, din culise oarecum
Cuţitul lui Rambo agâţat ironic-sfidător de către poeţii breteluţelor
În cuiul cel mai amărât
Îi priveşte zeflemitor refractar, cu venin gros în ochi…
Şi, ca un rest rău ce e, scuipă peste ei sclipiri metalice ascuţite de scârbă,
sclipiri pe care ei le simt ca pe propria constipaţie ruşinoasă
Dar nu-i nimic pentru că
În acest Brave New World Antipatriarhal
Tensionaţi de presiunea absurdă a unei Desdemone niciodată sacrificată uşurător până la capăt
Poeţii breteluţelor au pregătit oricum de mult înmormântarea bărbăţiei
Şi răzbunarea pe bocancul opresiv ce i-a ameninţat că le va stinge lumina, acolo, peste ei
Scop în care au învăţat să îmbrace cuţitul în bocancii tătălui arhaic
Care a luptat în Vietnam în locul lor, ca ei s-o poată face pe nebunii,
pe hipioţii spiritualizaţi, pe neînţeleşii drogaţi…
ca ei să se poată feminiza în isteriile estetice
atât de apreciate de fetele ce-i ascultă acum recitându-şi idiosincraziile falimentare,
inutile, insipide, şi inodore ca şi ele – mici sfârşite ale lumii pe tocuri!
În acest Brave New World Antipatriarhal
Poeţii bumbilor şi ai mărţişoarelor sunt poliţiştii ce l-au hăituit pe Rambo
Poliţiştii cu palme cremuite tandru cu dove şi cu buze atent creionate şi finisate
Toţi cei care se tem de bocanc au venit la înmormântare să aplaude la
Ştergerea lupului de pe faţa pământului şi la înlocuirea lui cu câinele,
Au venit
Să-i ia lui Rambo unicul frate – cuţitul
Şi să-l încalţe în bocancii pe care scria MASCULINITATE şi DEMNITATE
…demnii şi loialii pănă la moarte prieteni tăcuţi ai celor ce-şi înţeleg natura
….bocanci inscipţionaţi invizibil pe care ei nu i-au înţeles la vremea lor şi care n-au mai avut nici ei vreme şi destulă scârbă pentru curvoaie, aşa că le-au lăsat neterminate!
În acest Brave New World Antipatriarhal
Viermele vrea să îngroape cuţitul în bocanci urându-le amândorora un cinim bon-voyage teluric:
„voi doi mai aveţi de trecut prin multe împreună”
Viermele aruncă pământul peste ochii lor de obiecte, ochi demni şi încă duri – cu un infam gest de la revere făcut în bătaie de joc din încheietura şi degetele ce folosesc pana ca pe un ac cu sida şi pistolul ca pe floare ce ascunde între petale o viepie gigantică (cyborg şi ea) ce te va ataca ca să-şi injecteze larvele de Alien în tine
În acest Brave New World Antipatriarhal
Viermii vor să se asigure:
„cuţitul lui Rambo nu se va mai întoarce niciodată pe pământ să taie virmele în două”
„cuţitul lui Rambo va rămâne forever captiv sub pământ, în bocanc”
Vor mai hotârâţi ca oricând
Să nu lase nici o oglindă pe suprafaţa pământului în care li s-ar putea reflecta sexualitatea bifurcată cum i se reflectau acasă mamei chiloţii roşii în pantofii perfect lcuiţi
…Să nu lase nimic care le-ar putea aduce aminte cine sunt.
un anotimp in berceni kiar este o carte buna, ti-o recomand
nu ma asteptam la asta dar mi-a placut
m-a cam iritat though ca dan che mihailescu in recenzia televizata il compara pe komartin doar cu poeti optzecisti si nouazecisti – pe langa deformatia profesionala a criticului „nothing new under the sun” (care este de inteles) se remarca si o necunoastere a ceea ce s-a scris in ro dupa 2000
o inteleg pe Silvia Palth ca a scris Daddy, nu inteleg in schimb de ce un barcat adopta astfel de atitudini. E o carte un anotimp in berceni de toata prastia atit de fidela vechilor traditii incit pare aproape experimentala. Deviza ei pare sa fie acea a lui adenauer in Germania: „fara reforma in Germania” spunea Adenauer dupa catastrofa nazista, „fara reforma in poezia romana” spune Silviu Plath.Comparatia cu poeti optzecisti si nouazecisti MIE mi se pare cit se poate de justa.
atit de fidela vechilor traditii
– e adevarat, komartin este anti-modernist
Comparatia cu poeti optzecisti si nouazecisti MIE mi se pare cit se poate de justa.
– 🙂
Legat de ce ziceai Stefan mai sus cu libraria din mall, situatie funny in urma cu vreo 2 saptamani in vama veche. Sunt 2 librarii in vv si ma apuca pe mine intr-o zi sa caut 69-ul lui ionut chiva, din care am citit doar fragmente si aveam chef sa-l citesc in sfarsit integral. Ma duc si intreb.
„Cum anume spuneti, Chiva? N-am auzit de el, dar sa ma uit in calculator”.
Se uita…
„Sigur asa se numeste autorul? Nu Chivu? Si ce e asta, 69, volum de poezii? A..roman…ciudat, ar fi trebuit sa auzim de el”
Ii explic, mai cauta o data..Concluzie:
„Nu exista o carte cu numele asta, al acestui autor si cu atat mai putin nu a aparut la Polirom, eu am lucrat la Polirom 2 ani”, spune nonsalant tipul. „Poate a aparut inainte de ’95 ” :))
La libraria 2, situatia a fost identica, cu bonusul ca librarul mi-a recomandat rodica ojog-brasoveanu, despre care a spus ca este o „autoare pe care o veti citi cu sufletul la gura”
Cand am plecat de acolo, incepusem si eu sa ma intreb daca intr-adevar chiva exista si chiar a scris un roman care se cheama 69 :)) Nu a fost insa un caz singular, la fel s-a intamplat si cand am intrebat de adi schiop si claudia golea…
E misto faza cu Chiva (btw cel mai bun prozator 2000ist in opinia mea). De ce vrei sa citesti faze din astea sofisticate? Rodica Ojog Brasoveanu e o optiune clara 🙂 :). Asta-i najpa, ca se promoveaza o incultura crasa – oameni tot mai needucati ajung librari, de pilda (dar si dascali) – si pari fitzoasa daca vrei sa citesti proza si poezie 2000ista – ceva care e aproape ocult.
Ti-as mai recomanda, Cristina, si pe Mares Lucian, daca nu l-ai citit deja. E mai brutal, extrem + f. underground. N-a publicat inca dar cartea lui (Jurnalul raului) e online. Daca as fi editor, l-as publica eu! 🙂
am citit Jurnalul raului acum cateva zile (auzisem de autor in egophobia) si mi-a placut f mult. mersi de recomandare 🙂
Ma bucur … E un autor complex care merita mai multa atentie!