Un fel de manifest poetic, pe care nici o revistă nu a vrut să-l publice până la Watery Times. Nu înţeleg nici acum de ce mi-l respingeau (eventual publicându-mi alte texte), dar am decis să mizez pe neinteligibil şi să-l pun pe prima pagină. La fel cum cel mai distrugător text din Război civil este shut the fuck up, chiar primul. Într-o paranteză, această tactică este neînţeleaptă, pentru că toate recenziile la Război s-au referit la shut the fuck up, ca dând tonul volumului, ceea ce este complet fals. rumania şi pentagrama sunt de fapt inima volumului. Nu m-aş mira, astfel, ca viitorii recenzenţi să se refere (doar) la cultură. Practic tactica lui Palahniuk, care în loc să-şi taie ghearele şi să facă din Fight Club o carte mai comercială şi mai friendly, şi le-a ascuţit mai tare şi a turnat mai multă benzină în sufletul, urechea şi retina cititorului. Tag: sunt un vestit producător de chibrite. Ce ar mai fi de spus despre cultură? La fel cum a remarcat Morgothya, detest enorm falsitatea, în general (în particular în modul în care este ambalată cultura în media – mai exact, mentalitatea aceea burgheză, care valorizează filarmonica, biblioteca şi teatrul, ca locuri în care poţi trage un bun somn mental – detest ipocrizia şi făţărnicia unor consumatori de cultură, care nu fac asta din instinct, ci pentru că aşa au fost educaţi şi pentru că asta li se pare normal – nimic bun nu poate să iasă din somnambulismul unor marionete care ingerează cultură ca Actimel, cereale Fitness sau batoane Milky Way – pe scurt, cultura este făcută de oameni reali, furioşi, marginalizaţi şi suspecţi :)).

So here it is:

cultură

când am intrat în librăria universităţii
mi-a venit să arunc o damigeană de benzină
peste rafturile de douămiişti
şi să las un zippo susurând
pe la spate

apoi m-am gândit că ar fi mişto
să bruiez frecvenţa tvr cultural
şi să înlocuiesc tonurile post-coital-comuniste ale moderatorilor
cu mugete proletare din filme porno

sau o canonadă neutră de lătrături
sau icnetul defazat pe care îl face un animal minuscul
când îi zdrobeşti cutia craniană

seara la filarmonică am intrat prin culise
cu un aparat de tuns iarba
şi am crăpat meticulos contrabaşii

ieşind de la teatru
m-am gândit că toată isteria actorilor de doi bani
poate fi calmată cu cinsprezece traversări pe roşu consecutive
într-o intersecţie aglomerată
sau cu un adevăr sau provocare
jucat cu mărfarul
[apărut ca editorial în Watery Times]

Anunțuri