Ajuns la Cluj la 6 AM, după o călătorie istovitoare. Special thanx pentru Bogdan şi Iulia, care m-au însoţit în acest trip în necropola bucureşteană, la fel cum au venit să lansăm Război civil. Multora volumul 2 li se pare dur – mie mi s-a părut angelic faţă de primul, dar tot primesc mailuri care îmi infirmă percepţia. Trebuie să-i mulţumesc lui Robert Şerban de la Brumar, care a asigurat suficiente exemplare pentru invitaţii prezenţi şi care, mai ales, a transformat această armă albă verbală într-un small jewelry. Câteva poze de la lansare şi later, încă un sample din volum. M-am bucurat că i-am avut alături de mine pe prietenii „bucureşteni” Daniel Sur şi Cosmin Perţa şi că i-am cunoscut pe Marius-Iulian Stancu (cu el vrem să pregătim mai târziu un proiect de filosofia filmului), pe Morgothya (o speranţă a prozei underground româneşti) şi pe Marius Surleac (care are nişte poeme foarte tari în numărul viitor din EgoPHobia).
Notă: lansarea a avut loc la standul editurii Tritonic, care ne-a pus la dispoziţie microfonul. Thx again.
ce-ti scria pe tricou?
nush
dar o sa ma uit in masina de spalat 🙂
M-am uitat … Scria ceva cu panther. Al doilea cuvant este indescifrabil!
…nici nu am vazut ca am fost „imortalizat”:)oricum…la mai mare…am citit volumul si poate „o pun” si de o recenzie…
Revista Egophobia cand va fi lansata?
Andrei.
da mai, arati ca un angry young arnold! 🙂
m-as bucura f. tare sa scrii ceva despre carte
Domnule Bolea, faceti cumva o lansare si in Oradea?
@Andrei: intră pe http://www.egophobia.ro 😉
Codrutza, inca nu m-am gandit la asa ceva. Dar nu se stie niciodata …
Faine pozele 🙂 Si Morgothya, adica me, se bucura ce te-a cunoscut 😛 si isi aminteste cu multa placere de vremurile in care vana pe net poezii precum Pentagrama, Shut the fuck up (cred ca asa se chema) :)), Dor damnat, Echo’s Spell si, cum puteam sa uit – Burning: A wish …care m-a facut sa reiau la ascultat Lacrimas Profundere 🙂 si care imi demonstrau ca oricat de mult as iubi clasicii poeziei, tot mai fain este cand cineva vobeste pe limba ta si iti raspunde angoaselor si problemelor existentiale pururi fara raspuns :)). Si eu lucrez la o recenzie la Noaptea Instinctelor, nenorocirea este ca nu prea am timp…dar maybe va fi gata luna asta 🙂 Felicitari inca o data pentru noul volum, poeziile tale sunt pentru mine la fel de autentice ca si impresiile pe care le-as consemna intr-un jurnal. Noh..ce sa mai zic, decat ca suna potrivit urmatoarele: „trimite-mi sângele tau sa fiu iarasi o raza/arunca tacerea asupra mea/înseamna întunecimea din sufletul meu cu petale de foc
/m-am nascut în moarte, coboara pentru mine în iad” …si asta:
…homewards – another pilgrimmage
in the rain of a bleak grey morning
in twilight we walked
and forgotten our path…
Cristina
m-am apucat sa reascult morning…grey, soundtrack pentru recenzia ta :); e o piesa geniala – mi-a placut foarte mult ce ai scris si iti multumesc inca odata; again ma bucur ca ai venit la lansare si ca ne-am cunoscut
ma bucur ca te-am facut sa reasculti piesa :)) azi tocmai am pus noul videoclip lacrimas profundere pe mh si tu ai fost primul caruia m-am gandit sa-i trimit linkul 🙂 http://www.rocktube.us/Q140Pnl40xt/Lacrimas_Profundere___And_Gods_Ocean__New_Video_2009_.html
am citit si recenzia ta la noul lor album, mi-a placut f tare finalul 🙂
btw, stii ca vin in ro in august, nu?
ms mult – imi place videoclipul
nush ca vin – i-am pierdut la sziget anul trecut by pure stupidity – si pentru ei ma dusesem
finalul review-ului e mai personal – nu cred ca e foarte profi ce am facut acolo 🙂
si eu am patit chestia asta, sa pierd la o gramada de festuri exact trupele pentru care ma dusesem – prea mult entuziasm ca o sa le vad in sfarsit combinat cu prea multa bere :))
poate ii vezi de data asta…pe 23 august vin, la rock city, un fest pe langa fetesti, cu immortal,mayhem,amon amarth,sirenia,candlemass,lake of tears, etc 🙂
ar fi tare sa ne vedem pe acolo…bem :))
is deja la oslo in 23 🙂
pare supertare festu’
sirenia, mayhem, immortal – fff tare
ne vedem cu siguranta la un concert tare in the future
si btw Cristina am uitat sa-ti spun ca am fost asha de exigent in recenzia din sisf pt k de la Lacrimas Profundere astept foarte mult!