Avatar

oameni cu laser la ochi mă vânează
trebuie să mă strecor ca un contorsionist printre flash-uri
să alerg sau să mă pun la adăpost

vor să mă execute, să mă pună la colţ
şi să mă lingă cu privirile lor

dar pielea arsă şi faţa sculptată de cicatrici
sunt doar o nimerită deghizare, o arbitrară mască
când mă vor înghesui cu rânjete purulente şi fetide
o să-mi torn sodă caustică în ochi
o să înghit spirt de 1000 de grade
o să-mi scuip masca asemenea unui şarpe
o să-mi vărs sufletul peste banda de torţionari
preluând chipul şi asemănarea avatarului meu

atunci oamenii cu laser priviri vor încremeni
fulgerul îi va face scrum într-o miime de secundă

scăpat din pivniţă, avatarul a provocat un incendiu universal
drămuindu-şi cu folos timpul personal, s-a angajat la cartografierea haosului
într-o zi moartea i-a întins o oglindă, sperând la autoanularea lui
avatarul i-a spart-o şi i-a tăiat vrăjitoarei carotida cu cioburile
atunci a dispărut din arhive
şi nu s-a mai ştiut nimic de birul şi domnia lui

[apărut în Sisif]

Un gând despre „Avatar

Lasă un comentariu